TRADIȚII DORNENE PE MELEAGURI BIHORENE

Vineri, 11 decembrie 2015, grupul folcloric ,,Pui de răzeși” al Școlii Gimnaziale Nr.4 din Vatra Dornei a participat la Festivalul Internațional de Datini și Obiceiuri de Crăciun şi de Anul Nou "Asta-i datina străveche”, ediţia a VI-a, festival organizat de Asociația "Pro Bambini" Oradea, Inspectoratul Şcolar Județean Bihor şi Direcția Județeană pentru Cultură Bihor. La festival au participat aproape 300 de copii și adolescenți de etnie română, maghiară și ucraineană.

Festivalul a debutat cu o paradă de amploare, care s-a desfășurat pe traseul Cetatea Oradea – Podul Dacia – Prefectura Bihor – Corso – Teatrul "Regina Maria". Cetele de colindători  din Ungaria, Ucraina și din județele Cluj, Suceava, Bistrița Năsăud, Maramureș și Bihor au poposit la Catedrala "Învierea Domnului" şi la Prefectura Bihor, unde au prezentat colinde și urături și au fost răsplătiți cu colăcei și dulciuri de către  oficialități. Punctul final al paradei a fost Teatrul "Regina Maria" din Oradea, acolo unde, începând cu ora 17.00, festivalul a continuat cu  concursul între grupurile și ansamblurile folclorice prezente.

,,Puii de răzeşi” de la Şcoala Gimnazială Nr. 4 din Vatra Dornei au impresionat prin autenticitate şi interpretare, ilustrând inspirat bogăţia tradiţiilor şi obiceiurilor de iarnă din zona Dornelor prin  colinde, Pluguşor, jocul caprelor şi al ursului, Sorcova. Pentru prestaţia deosebită și complexitatea spectacolului oferit, elevii au obţinut Premiul al II-lea.

Grupul este format din elevi din clasele a IV-a, a VI-a şi a VIII-a şi este îndrumat de prof. Liuţa Jucan. Atât îndrumătorul cât şi elevii ţin să mulţumească colaboratorilor care au făcut posibilă participarea lor la acest festival: părinților care s-au implicat activ în pregătiri, d-lui Candrea Dumitru pentru consilierea de specialitate, Primăriei oraşului Vatra Dornei pentru susţinerea oferită în ceea ce priveşte transportul până la Oradea şi înapoi.

                                                                                             Prof. LIUȚA JUCAN