Săptămâna 7-13 decembrie 2015 a fost, la nivel mondial, Săptămâna Educației în Tehnologia calculatoarelor și Programare. Școala noastră s-a alăturat evenimentului „Hour of Code” prin participarea elevilor claselor a III-a, a IV-a, a V-a A și B, a VI-a A și B, a VII-a B și a VIII-a B. Cu ajutorul tutorialelor disponibile pe site, elevii au fost inițiați în domeniul programării. La final elevii au fost încântați de primirea diplomelor care atestă participarea lor la cel mai mare eveniment educațional de pe planetă. Coordonatorul activităţilor, prof. Carp Simona

  

  

Miercuri, 9 decembrie, între orele 11-12, clasa a II-a

(prof. Moroşan Doina) a desfăşurat,

la Liceul „Ion Luca” din Vatra Dornei, în parteneriat

cu clasa a XI-a B (diriginte prof.Lavinia Gîm), o activitate Hour of Code (Oră de Programare), sărbătorind astfel împreună – mari şi mici -

Săptămâna Educaţiei în Tehnologia Computerelor.

Într-un dialog al generaţiilor, cei mici au descoperit şi parcurs, îndrumaţi de elevii mai mari, tutoriale distractive şi educative, bucurându-se deopotrivă

de oportunităţile tehnologiei computerelor şi programării.