Iași, 5-7 februarie 2017

Într-o perioadă în care marile orașe ale țării erau ”zgîlțâite” de proteste, ne-am gândit să-i ”dezmorțim” pe elevii școlii din clasele a VI-a A și a VIII-a B și să-i ducem într-o frumoasă excursie la Iași.

Scopul excursiei poate fi rezumat în 3 cuvinte: Istorie, Cultură și, evident, Distracție. Și, printr-o fericită coincidență, au fost atinse toate 3!

a)      Istorie: Am vizitat Castelul lui Cuza de la Ruginoasa și Cetatea Neamțului, recent renovată.

b)     Cultură: Am vizitat Palatul Culturii din Iași, o bijuterie arhitectonică, aproape fără egal în Europa. Am vizionat piesa ”Dușmanul poporului”, de H.Ibsen, la Teatrul Național, o clădire superbă. Piesa ne-a impresionat pe toți atât prin dramatismul ei, dar mai ales prin caracterul actual. Apoi am fost la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”, unde am vizitat Sala pașilor pierduți și Sala de Conferințe a Rectoratului.

c)      Distracție: Ne-am plimbat prin Parcul Copou, am luat tramvaiul, ne-am servit cu pizza, ne-am cazat (două nopți), la Hotelul Continental din centrul Iași-ului.

De neuitat!